aradon.ro Web analytics


Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD Sebiș din satul Ignești. Viitoarea mămică avea contracții la interval de un minut. Pentru că nu aveau timp să ajungă cu tânăra la Spitalul Matern din Arad, paramedicii s-au îndreptat spre Spitalul din Sebiș. Ajunși în curtea unității medicale, bebelușul nu a mai avut răbdare și a venit pe lume. Totul sub supravegherea unui medic și a paramedicilor SMURD.
O tânără arădeancă, care a născut de curând la spital în Arad, este transferată în aceste momente (luni, la amiază) la Spitalul Județean din Timișoara, pentru a fi operată de icter mecanic.UPDATE. Din păcate, veștile venite de la Arad despre tânără mamă, diagnosticată pozitiv cu COVID-19 și operată la Timișoara de icter mecanic, nu sunt chiar atât de frumoase pe cât le-am prezentat iniţial. Din informaţiile pe care le deţinem, spitalul din Timişoara nu a dorit să o opereze pe tânără. Negocierile pentru a realiza totuşi operaţia s-au întins destul de mult, medicii din vecini arătându-se de acord cu transportul şi operaţia tinerei doar duminică noaptea. Până atunci, după refuzuri, a fost vehiculată varianta de a trimite medicii timișoreni la Arad cu tot cu aparatura necesară intervenţiei. Se pare că singurul care s-a arătat de acord, din prima, cu intervenţia, aşa cum a decurs ea în cele din urmă, a fost medicul care a şi operat-o pe tânăra mămică.

UT Arad

Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

UT Arad

Petrolul a dat lovitura la Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

Local

Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

România

Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

România

Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

Mapamond

Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

Local

POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

Local

POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

România

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.