În privegherea adâncă de praznic am întâmpinat Soarele Dreptății, cum glăsuiește cântarea bisericească închinată Nașterii Domnului, cu mulțumirea sufletească de a fi urmat lăsămintele străbune, în așteptarea lui Moș Crăciun, cu darurile tradiționale, pe măsura celor spirituale, revărsate mereu cu îmbelșugare de Bunul Dumnezeu, spre a face părtășie celor din jur de tot binele, iar mai drept spus, de tot ceea ce însemnează bunăvoire.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
Local
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
România
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a prezentat pe rețeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menționând printre acestea că „a pus capăt intrării refugiaților” și a făcut din „engleză limba oficială a SUA”, în timp ce a lansat și un sondaj în care propune ca Inteligența Artificială (IA) să se denumească altfel, relatează sâmbătă agențiile AFP și EFE.