ARAD - Membrii grupurilor infracţionale organizate din Arad rămân în atenţia poliţiştilor şi în 2010.
Deşi a fost foarte gustoasă, a îmbolnăvit două familii. Presupusa cauză: bacteriile de pe coaja fructului.
ARAD. Expoziţia itinerantă „Eroul Necunoscut” a poposit în aceste zile la Cercul Militar Arad. Oferă celor interesaţi de istoria patriei o sumedenie de fotografii de epocă, dar şi de actualitate, legate de ceremoniile de acum 91 de ani, când elevul orfan Amilcar Săndulescu de la Liceul Militar din Craiova, cu mâna pe sicriul Eroului Necunoscut, a rostit cuvintele rămase în istorie: „Acesta este tatăl meu”.
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel vineri la încetarea imediată a războiului din Iran, au consemnat AFP și dpa.
1
Analiza agenției de evaluare financiară Moody's confirmă faptul că România deține o economie stabilă și un grad de dezvoltare care ne oferă o poziție competitivă în regiune, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de susținere a investițiilor, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”, precizând că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului de la București.
2