Sărmanul suporter utist nu mai înţelege nimic. În timp ce unii se străduiesc din răsputeri să arate faptul că „Bătrâna Doamnă” este abandonată, nepeţită de nimeni, Ionuţ Chirilă susţine contrariul.
Pe zi ce trece, „perdeaua” de ceaţă din jurul UTA-ei se risipeşte. A fost nevoie de un scandal „de casă” la Dinamo, pentru ca suporterii „Bătrânei Doamne” să afle, cu stupoare, că echipa lor de suflet a fost pusă pe tarabă, pentru a deveni „satelit” al „câinilor” din Şoseaua Ştefan cel Mare. N-a ajuns astfel, doar din pricina unor neînţelegeri.
Când au aflat, din desaga cu amintiri a colegelor de echipă, despre atmosferă unică, senzaţională, creată de iubitorii baschetului arădean la ultima finală a Campionatului Naţional, achiziţiile ICIM-ului din această vară, au adoptat o atitudine neîncrezătoare.
Conducătorii echipei de fotbal din Sebiş au îmburdat şuştarul cu lapte. Neobişnuiţi cu aerul tare al înălţimilor unui eşalon superior, primarul Feieş şi vicele Demetrescu sunt pe cale să distrugă un proiect îndrăzneţ, de viitor, din pricina unor orgolii mărunte, neînţelese.
Local
O serie de lucrări la infrastructura feroviară dintre stațiile Șag și Aradu Nou vor duce la modificări în circulația trenurilor, în luna noiembrie.
Local
Advertorial. Într-o casă veche, alegerea dintre sobă pe lemne și șemineu începe mai puțin cu aspectul flăcărilor și mai mult cu încăperile care trebuie încălzite. O sobă compactă poate fi potrivită pentru o cameră folosită zilnic; un șemineu cu focar închis poate deveni punctul central al unui living renovat. Dar niciunul nu se alege doar după fotografie. Traseul coșului de fum, accesul aerului de ardere și materialele din jur pot schimba complet proiectul.
Mapamond
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP.
Mapamond
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP.
Advertorial
Pentru investitorii imobiliari din Arad, prețul de achiziție este doar începutul. Costul total, potențialul de închiriere și valoarea de revânzare sunt cele care fac diferența între o proprietate cumpărată și o investiție bine aleasă.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
2
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
1