aradon.ro Web analytics


Lecţia predată de managerul Alexandru Meszar la ultima Gală Atletico - când premiile pentru antrenorul şi echipa anului nu s-au acordat - , ar trebui luată ca pildă de mulţi dintre oamenii implicaţi în destinele sportului arădean, pentru care orice „cupă sătească” câştigată reprezintă o mare performanţă.
Când preşedintele Băsescu spunea, la instalarea Cabinetului Boc, că în sfârşit şi-a împlinit visul, avea în vedere dorinţa sa mai veche de a controla Executivul.
De ce a intrat PSD în alianţă cu PD-L? Sau, la fel de bine, ce a determinat PD-L să guverneze împreună cu PSD? Social-democraţii veneau după patru ani de stat pe tuşă, deci cu o poftă teribilă de a se aşeza la masa cu bucate.
Unul dintre cei mai aprigi susţinători al Proiectului Suporter Club UTA, în care se solicită declararea „Bătrânei Doamne” club de interes local, consilierul Tiberiu Dekany, n-ar avea dreptul moral de a vorbi despre echipa fanion a Aradului. Ca unul, care a intrat în „istorie”, drept preşedintele care a retrogradat UTA - pentru prima şi, sperăm, ultima dată - în Divizia C.
Deranjat că „tovarăşul” său a dat detalii presei despre existenţa unor hărtii, fără valoare, prin care UTA ar fi avut asigurat un buget de aproape două milioane Euro pentru actualul sezon competiţional, dacă ar fi dat drumul unor jucători în vară, managerul-antrenor Ionuţ Chirilă a pus „tunurile” pe Nicolae Bara.

Local

Fără apă caldă, miercuri
CET Hidrocarburi anunţă sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum.

Advertorial

O aplicație românească cu ambiții europene se naște la Arad. STOLN se lansează pe 30 septembrie!
STOLN, o nouă platformă digitală construită la Arad, care își propune să aducă împreună comunitatea în situații de furt, pierdere sau pericol, va fi lansată oficial pe 30 septembrie, la ora 20:00, în cadrul unei transmisiuni LIVE pe Instagram și TikTok.

Evenimente

De la Verdi la Mozart, în octombrie, la Filarmonica Arad
Verdi, Rahmaninov, Ceaikovski, Mahler, Beethoven, Bach și Mozart sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror creații se regăsesc în programul pe octombrie al Filarmonicii Arad.

România

România trece la ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi, iar românii vor dormi cu o oră în plus
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.

Evenimente

Zile pline de artă, în Arad
Galeria de artă After 5 Art Escape, de pe strada Ștefan Cicio Pop, organizează o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor în Arad. Ateliere ale artiștilor și spații expoziționale își deschid ușile în fața arădenilor.

Local

Încă 4 milioane de lei pentru Teatru și Filarmonică
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Filarmonica Arad primesc peste 4 milioane de lei, împreună, de la Guvern.

România

Modificări majore pe piața comerțului: adio mesaje înșelătoare!
Legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte și ordonanța privind drepturile consumatorilor au fost modificate.

Evenimente

Promenada Inimilor, sâmbătă în Arad
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, arădenii sunt invitați să facă pași împreună pentru sănătatea inimii.

Local

Ionel Schlesinger, fostul președinte al Comunității Evreilor din Arad, a murit
Președinte al Comunității Evreilor din Arad timp de mai bine de două decenii, inginerul Ionel Schlesinger a murit la vârsta de 87 de ani.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.