DEVA. 126 de gimnaste cu vârste între 9 și 15 ani, de la 18 cluburi din țară, au concurat în cadrul Campionatului Național Individual al junioarelor I, II și III la gimnastică artistică. Printre ele s-au aflat și gimnastele de la CS Municipal Arad, pregătite de Ciprian Hegyi și Carina Franiov, care au obţinut opt medalii.
OVIDIU. Cei trei halterofili de la CS Municipal Arad prezenți la finala Campionatului Național de juniori 1, 20 de ani, de la Ovidiu (județul Constanța), au reușit să se întoarcă acasă cu opt medalii! Johan Martin Tîrziu (categoria +109 kilograme), a obținut cele mai bune performanțe, devenind dublu campion național la smuls, cu 111 kg și total, 244 kg, precum și medaliat cu argint la aruncat, 133 kg.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.