La 2 martie 2025 este programată ceremonia de decernare a Premiilor Oscar, ajunsă la ediția cu numărul 97. În cadrul evenimentului, găzduit de Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.