aradon.ro Web analytics

Un bărbat înarmat a luat joi ostatici mai mulţi angajaţi ai unei fabrici aparţinând grupului american Procter&Gamble în nord-vestul Turciei, într-un aparent protest împotriva atacurilor Israelului asupra Fâşiei Gaza, a informat poliţia turcă şi agenţia de ştiri Demiroren, relatează Reuters şi AFP.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a exclus miercuri din nou orice încetare a focului în Fâşia Gaza fără eliberarea ostaticilor reţinuţi de gruparea islamistă Hamas, în timp ce armata israeliană, care desfăşoară operaţiuni terestre împotriva acestei grupări, a transmis că aproximativ 50.000 de civili au fugit miercuri din nordul enclavei palestiniene către sud prin "culoarul de evacuare" pe care l-a securizat pentru a doua zi consecutiv, relatează AFP.
Braţul armat al grupării islamiste Hamas, Brigăzile al-Qassam, a transmis sâmbătă că va elibera cei peste 200 de ostatici capturaţi în timpul incursiunii sale în sudul Israelului pe 7 octombrie dacă vor fi eliberaţi în schimb toţi palestinienii deţinuţi în închisorile israeliene, informează AFP.

Mapamond

Reclama Apple la noul iPad stârneşte furia unor artişti care se simt ameninţaţi de IA
Reclama la noul iPad Pro, în care diferite obiecte reprezentând creativitatea umană sunt zdrobite şi înlocuite de noua tabletă de la Apple, a stârnit furia mai multor artişti la adresa inteligenţei artificiale (IA), relatează joi AFP.

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI: Sufletul omului are nevoie să se dilate!
Luna mai este cea care ne aduce minunea florilor, explozie de culoare la porţile deschise de natură, beţie de miresme care te obligă să taci, să simţi, să priveşti, să te bucuri de miracolul vieţii. Nu poţi trece indiferent când se revarsă atâtea minuni în jurul tău. Să le preţuim câtă vreme le avem în preajmă înainte de a fi prea târziu, timpul şi anotimpul le trece şi pe ele.

România

Actorul Florin Piersic a fost operat. Starea sa este stabilă
Actorul Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de Ortopedie "Foişor", fiindu-i extrasă proteza de genunchi şi implantându-i-se una temporară, iar în prezent se află în ATI într-o stare stabilă, a informat, printr-un comunicat de presă, unitatea sanitară.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 09-05-2024 sunt următoarele:

Local

Daune de peste 300 de mii de euro pentru un accident
Șoferii vinovați de producerea unui accident cu 17 victime, în 2021, în apropiere de PTF Nădlac II, au fost condamnați de Judecătoria Arad, în primă instanță.

România

Părinții din Bihor care și-au retras 4 copii de la școala de stat pentru homeschooling, condamnați definitiv
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.

Local

POLITIC. Liceele şi Cetatea Şoimoş, sub lupă
Învăţământul, pe de o parte, şi Cultura, pe de altă parte, sunt printre priorităţile Cristinei Ciorogar.

Local

Codrin Vlad, înlocuit de Ovidiu Toma, în CLM Arad
Procedura este în derulare. USR l-a nominalizat pe Ovidiu Toma, „următorul candidat de pe listă”.

Local

Iniţiativă occidentală la Nădlac: chemaţi la cules de mazăre
Un fermier din Nădlac îi cheamă pe oameni să îşi culeagă singuri mazărea şi să plătească după cum cred ei de cuviinţă. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.