ARAD. Ovidiu Răchită, inculpat în cazul Trifa, va fi trimis în judecată, luna aceasta, în dosarul înjunghierii ce a avut loc în octombrie 2008, în parcarea unui club din Arad.
ARAD. Arădeanul Ovidiu Haţegan va deveni cel mai tânăr central care arbitrează în Champions League.
ARAD. Senatorul Ovidiu Marian este unul dintre puţinii care au votat în favoarea proiectului de lege privind obligativitatea introducerii uniformelor în şcoli.
BUCUREŞTI. Aliniind o echipă extrem de tânără, CSU Aurel Vlaicu nu putea emite prea mari pretenţii la primul turneu din cadrul Superligii Naţionale de rugby în 7.
ARAD - În Comisia de buget-finanţe a Senatului,
în care activează, senatorul Ovidiu Marian a
promovat un amendament la programul „prima
casă”, votat în unanimitate de către
toţi membrii Comisiei, indiferent de apartenenţa
politică.
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?