La nivel național, autoritățile ne spun de câteva zile că suntem în plin val 4 al pandemiei de Covid-19. Cifra infectărilor zilnice se apropie de 1.000. Cazurile cresc de la o zi la alta, numărul internaților la terapie intensivă sporește și el. Începe școala în două săptămâni, cu tot dichisul: scenarii, măști în sălile de clasă, dar nu orice fel de măști, pentru că cele textile nu mai sunt acceptate, posibile avantaje pentru copiii vaccinați. Autoritățile încă gândesc.
Comuna Mărgău din Cluj este prima localitate din județ care intră în scenariul roșu, după ce rata de incidență a ajuns la 5,58 cazuri la mia de locuitori. Conform unei decizii a Prefecturii Cluj, luată după ce rata de incidență a ajuns în comuna Mărgău la 5,58 cazuri la mia de locuitori, pentru următoarele 14 zile se aplică restricții începând de marți.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
1
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
1
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
3
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele: