ARAD. În urma parteneriatului încheiat între Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi Centrul de Informare Europa Direct Arad, s-a realizat o broşură sub genericul „Europa nu are vârstă”.
ARAD.Camera Deputaţilor a adoptat legea privind parteneriatul stat-biserică, care reprezintă un pas înainte pentru reformarea sistemului de asistenţă socială. Implicarea Bisericii este cu atât mai benefică, în condiţiile în care bugetul de stat românesc nu şi-a revenit în totalitate după perioada de stagnare economică.
ARAD - Program de specializare a resurselor umane din domeniile biomedical şi biotehnologic.