ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, explică tot mai desele atacuri ale PNL, dar şi ale celorlalte „grupări centrifuge din PDL” împotriva preşedintelui Klaus Iohannis prin disperarea acestora că nu reuşesc să-şi asigure sprijinul acestuia în tentativa de a accede la guvernare.
ARAD. Partidul Conservator este zguduit de „cutremure” interne, respectiv demisii din toate funcţiile ale unor lideri-Cristian Popescu Piedone, Cristiana Anghel-dar şi de atacuri la adresa lui Daniel Constantin, preşedintele partidului, inclusiv din partea europarlamentarului PC, Maria Grapini, ca să nu mai vorbim despre cele ale fondatorului partidului, Dan Voiculescu.
ARAD. Conservatorii arădeni consideră că privatizarea CET Arad este aproape imposibil de realizat, din cauza datoriilor. Mai exact, spune preşedintele interimar al organizaţiei municipale, Ioan Mircea Pereş, investitorii vor întâmpina greutăţi insurmontabile în recuperarea investiţiei, aşa cum este prevăzută în schiţa acordului de asociere.
ARAD. Vineri seara sau sîmbătă dimineaţa, în funcţie de program, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va fi prezent la Arad, unde se va întâlni cu liderii PC Arad. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a profitat de faptul că vineri ministrul va fi prezent, împreună cu premierul Victor Ponta, la Timişoara, la o reuniune pe teme de agricultură.
ARAD. Conform ultimelor informaţii, primarul Comunei Brazii, Ioan Vesa, ar fi demisionat din PC, preferând să rămână independent.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1