aradon.ro Web analytics


ARAD. Joi seara, la expirarea termenului de depunere a moţiunilor pentru candidarea la funcţia de preşedinte al PDL, la Convenţia Naţională Extraordinară de duminică, 30 iunie, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că nu candidează.
ARAD. La sfârşitul acestei săptămâni, cel mai probabil vineri, Biroul Permanent Judeţean al PDL Arad se va reuni, pentru a dezbate probleme legate de pregătirea Convenţiei Naţionale Extraordinare, din data de 30 iunie.
ARAD. Dacă, aşa cum a cerut secretarul general demisionar al PDL - Ioan Oltean, mâine (miercuri), vor fi anunţate candidaturile pentru conducerea partidului, democrat liberalii arădeni vor decide, în cadrul Biroului Permanent Judeţean, pe cine vor susţine.
ARAD. PDL Arad îl acuză pe liderul PSD Arad, Dorel Căprar, de dezinformare, legat de preluarea de către administraţie a sumelor realizate de şcoli.

Local

Festivalul Berii: vânzări cu 7% mai mari ca anul precedent
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.

România

PNL: PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.

România

Radu Marinescu (PSD): PNL - USR vor doar ei, minoritari și, dacă se poate, veșnici
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.

Mapamond

Acord-cadru încheiat între Israel, Liban și SUA
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.

România

Simion: AUR la guvernare! Dacă Nicușor Dan nu se conformează, trebuie suspendat
5

România

Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere. Le transmitem curajoșilor din PNL și USR că nu ne temem de votul cetățenilor
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor. 1

România

Bolojan: Nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre. Asta deranjează
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan. 1

România

Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. PNL și-a schimbat poziția
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția. 1

Local

Ambasadorul din Ungaria a vizitat Consiliul Județean Arad
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.