ARAD. La Consiliul de Coordonare Naţională al PDL, de marţi, vor fi prezenţi nu mai puţin de 21 de democrat-liberali arădeni, în frunte cu preşedintele Gheorghe Seculici.
ARAD.Dorel Căprar susţine că USL nu va negocia cu PDL pentru funcţiile din CJA şi CLM.
ARAD. Senatorul Ovidiu Marian solicită demisia tuturor membrilor BPN şi convocarea Convenţiei Naţionale.
ARAD. Au candidat sub titulatura partidului care în 2008 cucerise nu doar Aradul ci şi o mare parte din ţară: Partidul Democrat Liberal.
ARAD. Luptă strânsă la Arad între PDL şi USL. Potrivit unor informaţii făcute publice de către şeful campaniei USL, Liviu Dragnea, Aradul ar fi unul dintre judeţele unde continuă lupta pentru fiecare post de consilier local sau judeţean.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.
România
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.
România
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.
Mapamond
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1