aradon.ro Web analytics


Carmen Șatran a fost condamnată la 19 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea unui bărbat, în 2009, în căminul Universității de Medicină Timișoara. Din luna septembrie a anului trecut, tânăra solicită să fie eliberată condiționat, iar în luna martie a acestui an Judecătoria Gherla a decis să o elibereze, însă Tribunalul Cluj a respins, în contestație, propunerea de eliberare condiționată. Astfel că tânăra a solicitat, din nou, să fie eliberată.
După ce la mijlocul lunii martie, Judecătoria Gherla a decis să admită propunerea formulată de Comisia  de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Gherla, în ceea ce o privește pe Carmen Șatran, miercuri, 27 aprilie, Tribunalul Cluj a hotărât să întoarcă decizia primei instanțe, stabilind totodată un nou termen la care tânăra din Ineu - condamnată la 19 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea unui bărbat în anul 2009, alături de iubitul ei de la acea dată – poate solicita eliberarea condiționată: 1 iulie 2022.

Local

Palatul Copiilor din Arad, supus reconversiei
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.

UT Arad

Clipe cumplite, accidentare horror: se zbate între viață și moarte după ce s-a ciocnit cu portarul echipei UTA
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.

Local

Angajații Muzeului ne oferă „Ornamente cu poveste”
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.

Advertorial

Top criptomonede cu potențial pentru 2026

România

Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare” a fost depusă
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. 1

România

Instanța supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraților
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților. 2

Local

POLITIC. Falcă, despre revitalizarea economiilor locale
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă. 1

Local

Apar limitatoare de viteză pe drumurile județene
5

Local

POLITIC. Cadar cere bani pentru calea ferată

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.