ARAD - E vorba de cei care au pensii de până la
1.693 lei şi, în plus, au un loc de muncă
la stat.
ARAD - CTP primeşte totuşi cupoanele
pensionarilor, dar numărul celor care apelează la
companie este redus.
Dorobanţi - Mâine, sâmbătă, cu începere de la ora 18,30, la Căminul cultural din Dorobanţi se desfăşoară balul pensionarilor.
ARAD - Rupând tradiţia anilor precedenţi, Casa Judeţeană de Pensii din Arad nu va mai prelua, începând de la 1 decembrie, cereri pentru biletele de tratament pentru 2010.
ARAD - În urma unei decizii a Organizaţiilor Centrale ale Pensionarilor, reprezentanţii Ligii Pensionarilor Arad au decis ca pe data de 08 octombrie , începând cu ora 10,00, să picheteze sediul Prefecturii Arad.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.
Local
În așteptarea unor modificări legislative care ar trebui să apară în următoarea perioadă, angajatorii arădeni au dezbătut probleme cele mai stringente cu reprezentanții ITM și IGI.
ARADON Sport local
SOFIA. Legitimată la CS Municipal Arad, Alesia Sferlea a câştigat medalia de aur în proba de simplu a categoriei U19 (junioare) la Openul Bulgariei la tenis de masă.