ARAD. Un număr de 14 orașe au fost, în week-end, gazdele unor stagii de perfecționare a celor mai valoroși sportivi născuți în anii 2001 și 2002, desfășurate sub denumirea de „PerformBaschet, un pas înainte”, în cazul Aradului coordonator zonal fiind antrenoarea Valeria Bondor, iar participante fetele de la LPS și băieții de la BC Valbon.
ARAD. Programul PERFORM se adreseayă persoanelor cu rol decizional sau operațional din cadrul companiilor.
Local
Arhiepiscopia Aradului dispune, începând din luna iunie 2026, de cinci consilieri specializați în domeniul adicțiilor, pregătiți să ofere sprijin persoanelor afectate de dependențe și familiilor acestora. În paralel, instituția continuă demersurile pentru înființarea Centrului de Educație și Recuperare Împotriva Adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”.
România
Evaluarea națională va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.
Local
Cadrele didactice ale Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn au încheiat anul școlar într-un mod inedit, oferind elevilor un exemplu de viață activă și respect pentru mediul înconjurător.
România
O mașină a căzut într-o prăpastie pe Transfăgărășan după ce a fost lăsată neasigurată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece autoturismul era gol.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinte al PNL, a declarat duminică seară, referitor la nominalizarea lui Adrian Veștea de către președintele Nicușor Dan pentru a forma un nou guvern, că el consideră această alegere ca fiind motivată de faptul că reprezintă 'veriga slabă' din partid.
2
România
Partidul Național Liberal nu este parte a Guvernului Veștea și nu își asumă responsabilitatea politică pentru programul de guvernare propus, au transmis reprezentanții PNL.
2