Eşti un împătimit al artei? Îi plac cei câţiva pictori arădeni cu talent? Sau iubeşti cafenelele şi crezi că Boeme e una dintre cele mai reuşite din Arad? Dacă eşti cumva unul dintre cei care îmbină ambele plăceri enumerate mai sus, ai mare noroc.
Marți are loc vernisajul Expoziției de Artă Românească şi Europeană în care vor fi prezentate lucrări de pictură ale marilor pictori.
Sala „Ovidiu Maitec” a Muzeului de Artă a găzduit vernisajul expoziţiei „Artă obiectivă”.
ARADON Sport local
Athletico Vinga a reuşit eventul: Liga 4 şi Cupa României, faza judeţeană.
România
Vremea se va încălzi considerabil pe parcursul următoarelor două săptămâni (15 - 28 iunie), la nivelul întregii țări, inclusiv în zonele montane, însă ploile sub formă de aversă se vor semnala pe aproape întreg intervalul de prognoză, în special la jumătatea acestei săptămâni, precum și în a doua parte a perioadei analizate, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
ARADON Sport local
ALBA IULIA. Şapte sportivi de la Cobra Arte Marţiale Arad, pregătiţi de Adz Burzo şi Timea Kopka, au urcat pe podium la „naţionalele” de karate IKU.
Local
Potrivit informațiilor noastre, unicul dosar depus până la expirarea termenului de înscriere, este cel al actualei managere, Florina Ionescu.
1
ARADON Sport local
ZĂDĂRENI. La finalul turului ediţiei 2025-2026 în Seria A din Liga 5 la fotbal, Mureşul Zădăreni era la 10 puncte în urma liderului neînvins, ACS Sâmbăteni. Şi nimeni nu credea într-o revenire.
România
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat, luni, că în ședința Biroul Politic Național al PNL se va discuta despre posibilitatea sesizării Curții Constituționale privind un conflict juridic de natură constituțională referitor la desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Local
Trei administratori de firme sunt acuzați de evaziune fiscală într-un dosar instrumentat de DNA Timișoara.