Poliția Română a difuzat imagini video cu plantaţia de cannabis a celor doi polițiști - Cosma Flavius Cosmin și Babota Boby Nicu - și a „complicelui” lor, Meruța Sergiu Flavius. Inspectoratului de Poliție Județean Arad a anunțat că a dispus declanșarea cercetării prealabile față de cei doi polițiști.
ARAD. Anchetatorii spun că aceasta este cea mai mare plantaţie de cannabis descoperită vreodată în România. Peste 3.000 de fire de plante de cannabis, în diferite stadii de creştere şi aproximativ 30 de kg de cannabis s-au găsit în urma descinderilor de la Arad.
Mobilizare impresionantă de forţe, duminică,
în localitatea Uivar, unde timişenii vor avea,
peste ani, o nouă pădure. O armată de oameni
a contribuit la sădirea puieţilor. Chiar
dacă n-a prea pus mâna pe hârleţ, la
plantări a participat şi Ministrul Agriculturii,
Ilie Sârbu. Sadire de puieti la
Uivar
UT Arad
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
UT Arad
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
12