aradon.ro Web analytics


ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad, Florin Galiş, este de părere că „zbaterile recente ale democrat liberalilor, pentru a găsi- spune-se, un prim ministru independent”, nu sunt, de fapt, decât „viclenii de imagine” ale lui Traian Băsescu şi PDL.

ARAD - Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad, Florin Galiş, a declarat că scepticismul unora dintre reprezentanţii opoziţiei în ceea ce priveşte posibilitatea unei alternative viabile la Primăria Aradului nu este justificat.

ARAD. În numele organizaţiei municipale a PNL Arad, preşedintele acesteia, Florin Galiş, exprimă totala dezamăgire şi „amărăciune”faţă de „ atitudinea consilierilor puterii PDL plus UDMR din cadrul Consiliului Municipal Arad” care au votat in corpore împotriva tuturor amendamentelor la bugetul municipiului, prezentate de către Tiberiu Dekany.

UT Arad

UTA a primit mai puţini bani de la CMC Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.

Local

PS Emilian Crișanul va fi înmormântat la Mănăstirea Neamț
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.

Local

Programul UNDERGROUND 16. Sâmbătă, 26 iunie 2026

UT Arad

Ce surpriză! Alexi Pitu, la UTA

UT Arad

Arădeanca Roxana Barbu a pictat mingile oferite de LPF

Local

Festivalul Berii: vânzări cu 7% mai mari ca anul precedent
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.

România

PNL: PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.

România

Radu Marinescu (PSD): PNL - USR vor doar ei, minoritari și, dacă se poate, veșnici
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.

Mapamond

Acord-cadru încheiat între Israel, Liban și SUA
Israelul, Libanul și Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace și o securitate durabile, a anunțat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuții menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel și militanții Hezbollah susținuți de Iran, transmite AFP.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.