ARAD - Gheorghe Ţica, fostul şef al Poliţiei
Municipiului Arad, prins la furat de odorizante sub
formă de brăduleţi într-un
supermarket, este acuzat de procurori pentru
infracţiunea de furt calificat.
CLUJ-NAPOCA. Reprezentanţii Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Cluj atrag atenţia
şoferilor începători să evite, pe
cât posibil, conducerea autovehiculului în
condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe
distanţe mari, dată fiind experinţa
redusă şi riscul implicării în
evenimente rutiere.
ARAD - O serie de măsuri specifice menite să
contribuie la asigurarea fluenţei şi
siguranţei circulaţiei, de Sărbători,
au fost întreprinse de Poliţia Rutieră.
ARAD - Poliţiştii Secţiei nr. 1 de
poliţie au reuşit identificarea principalilor
suspecţi în cazul unor furturi din boxe, furturi
înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.
ARAD - Cercetaţi în stare de libertate pentru
infracţiunile pe care le săvârşesc,
hoţii se întorc "la treabă".
Mapamond
Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la principiul unanimității, care guvernează majoritatea deciziilor sale, a declarat sâmbătă ministrul de externe german, Johann Wadephul, pentru publicațiile din grupul media Funke, relatează DPA.
UT Arad
Jucătorii de bandă care au dus greul în sezonul regulat lipsesc. Unul a plecat, altul e accidentat.
Local
În primele zile ale lunii aprilie 2026, polițiștii de frontieră din județul Arad au parte de un șofer care nu avea permis de conducere, două remorci cu numere provizorii care nu le permiteau șoferilor să circule în România și două remorci care aveau aceleași plăcuțe de înmatriculare ca și mașinile care le tractau.
România
Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat, vineri, ratingurile pentru datoria pe termen lung și scurt a României, la „BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind una negativă, informează un comunicat de presă al S&P.
Local
CFR Infrastructură a prezentat situația șantierului de pe calea ferată Arad-Ronaț Triaj.
Local
Un bărbat a murit, iar un altul a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în urma unui accident mortal petrecut pe DN 7.