ARAD. Primăria a dat aprobarea pentru cel de al doilea miting de protest organizat care va avea loc la Arad, marţi, 31.01.2012, între orele 18 şi 20 pe platoul din faţa Palatului Administrativ, organizator fiind acum Consiliului Local Civic Arad (CLC).
ARAD. Florin Roman protestează în faţa Primăriei şi atacă Guvernul, colegii magistraţi şi politicienii.
ARAD. Bugetul Municipiului Arad pe anul în curs intră mâine în dezbatere publică cu începere de la ora 16.00, în sala 60 a Palatului Administrativ.
ARAD. Parcul Reconcilierii, bugetul Aradului şi creşterea tarifelor la depozitarea deşeurilor, oferta de dezbateri a Municipalităţii de săptămâna viitoare.
ARAD. Municipiul Arad caută benzină şi motorină pentru maşinile din parcul auto. Ca atare, a transmis o invitaţie de participare la licitaţia pentru furnizarea de carburanţi tuturor celor care interesaţi prin intermediul sistemului de licitaţii electronice.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Parlamentarul arădean, Geanina Pistru (PNL Arad), a transmis, imediat după ce au fost încheiate audierile din comisiile Parlamentului că votul pentru Guvernul Siegrfried Mureșan nu va fi doar o formalitate.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.