ARAD. Liga a III-a se apropie de final. Mai sunt două runde, iar la vârf există doar o necunoscută: cine termină pe primul loc. Ar mai fi de discutat și despre subsol, acolo unde LT Cermei ar putea să cadă sub Progresul Ezeriș, dacă nu mai bate pe nimeni, iar cărășenii înving inclusiv la Lipova, în ultima etapă.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6