Şeful SCU, Dan Proca spune că măsurile luate de conducere sunt cele corecte, deoarece în joc e imaginea UTA-ei.
ARAD. În calitate de deținătoare a drepturilor federative ale brandului UTA, Suporter Club UTA – prin preşedinte Dan Proca – s-a implicat pentru recuperarea unei părţi din istoria clubului şi mutarea la stadionul Motorul din Aradul Nou.
ARAD. „Mă bucur că participăm, în sfârşit, la o conferință în care nu ne plângem de nimic” - a spus, printre altele, Dan Proca, preşedintele Suporter Club UTA, la ultima întâlnire cu presa.
UPDATE: S-A PLĂTIT LA CCA! Așa cum era de anticipat, s-au strâns și cei 3100 de lei pentru a se putea plăti integral suma de 14.600 de lei în Contul Comisiei Centrale de Arbitri. Așadar, nu mai e nicio îndoială, partida de sâmbătă, dintre ASA Tg. Mureș și FC UTA se va disputa. Începe la ora 18 și va fi transmisă în direct pe TVR 3.
ARAD. Dosarul de licenţiere i-a presat pe cei de la UTA, aşa că – de marţi – s-a completat organigrama clubului. Nu de alta, dar actele trebuie depuse la Federaţia Română de Fotbal până la data de 31 martie, după normele UEFA.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.