ARAD. Prof. Dan Cuedan a revenit la sentimente mai bune şi a acceptat să continue, cel puţin până la vară, pe banca echipei de fotbal feminin a Aradului, AC Piroş Security. A contat, probabil, faptul că preşedintele Pavel Piroş a reuşit să păstreze, în linii mari, lotul cu care a încheiat sezonul regulat pe locul 7, primul sub linia play-off-ului.
România
Îndeplinirea jalonului din PNRR legat de reforma pensiilor magistraților, până la data de 28 noiembrie, va ține de modul în care Consiliul Superior al Magistraturii va reacționa după ce coaliția de guvernare va pune pe masă propunerea, cât mai rapid, săptămâna viitoare, a declarat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 13-11-2025 sunt următoarele:
România
Criza de ouă se resimte în unele supermarketuri din România: rafturile sunt goale, din cauza exporturilor record și a producției mai reduse în sezonul rece.
Local
Potrivit primarului Călin Bibarţ, acum se lucrează la trotuare şi reinstalarea parapetelor, iar săptămâna viitoare se vor face testele la pod.
6
Local
Timp de 50 de zile, arădenilor le vor fi puse la dispoziţie produse de sărbători, colinde şi activități pentru copii. Nu vor lipsi patinoarul şi roata panoramică.
1
Local
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri din municipiu a fost atestată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
1
Local
Sute de persoane au participat la dezvelirea statuii marelui portar Helmut Duckadam, la Semlac, în comuna natală a „Eroului de la Sevilla”.
4