Nouă tineri beneficiari ai Centrului Creativ din cadrul DDAC au sfidat canicula şi arşiţa perfidă a acestor zile.
UVVG, Universitatea din Szeged și Centrul de Cercetări Biologice al Academiei Ungare au încheiat cu succes proiectul ,,Platforma de Cercetare Integrată Transfrontalieră pentru Identificarea Proceselor Celulare ca Ținte Potențiale pentru Terapia Personalizată a Cancerului”
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, a semnat contractul pentru finanţarea proiectului „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, proiect ce va fi derulat prin Programul de cooperare elveţiano-român.
Proiectul a implicat peste 250 de elevi și cadre didactice din școlile arădene.
ARAD.Organizaţia de tineret a Partidului Liberal Reformator, filiala Arad, a fost în vizită la o familie monoparentală- o mamă cu un copil cu handicap , care trăiesc dintr-o indemnizaţie de 78 lei- unde au donat ajutoare constând în haine şi alimente.
Local
Au fost ridicate mai multe arme, muniție, trofee, carne de vânat, dar și țigări și articole pirotehnice. Patru bărbați au fost reținuți.
Local
În Vinerea Mare, arădenii au „inundat” piețele, în căutare celor mai bune produse și oferte pentru masa de Paști.
Local
În accident au fost implicate trei autoturisme. Victima, un bărbat de 30 de ani, a fost transportată la UPU.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat joi Iranul împotriva perceperii de taxe pentru navele care vor să tranziteze strâmtoarea Ormuz, cale navigabilă crucială controlată de Teheran, care a blocat-o în ultimele săptămâni, relatează AFP și Reuters.
Mapamond
Doi morți și trei răniți în atacuri ruse în regiunea Dnipro, înaintea armistițiului anunțat de Paști
Cel puțin două persoane au fost ucise și alte trei rănite în atacuri aeriene ruse asupra unor districte din regiunea Dnipro din estul Ucrainei, a anunțat vineri administrația regională pe Telegram, transmite AFP.
România
Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc cele douăsprezece Evanghelii care vorbesc de Pătimirile Domnului), Ceasurile împărătești (de vineri dimineața), Vecernia (în timpul căreia se face și Punerea în mormânt sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) și Pavecernița.
ARADON Sport local
Viitorul, Pecica și Sântana caută să obțină câte ceva în play-off/out, în Vinerea Mare.
Local
Consiliul Județean Arad a publicat proiectul de buget pe anul 2026, un proiect cu cheltuieli mai mari cu 86 de milioane decât veniturile.