ARAD. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad ( ISU ) este partener strategic într-un proiect cu finanţare europeană care se referă la riscurile naturale.
ARAD. În cadrul desfașurării Proiectului European Transfrontalier pe tema dezvoltării turismului religios în zona județelor Békés (Ungaria) și Arad, înaintat în comun de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Aradului și Fundația Publică pentru Dezvoltarea localității Otlaca Pustă, proiect pe care parohia din Micălaca-Veche îl are in desfașurare împreuna cu vecinii noştri din vest, zilele trecute a avut loc o întâlnire la Gyula.
Biblioteca Judeţenă „A.D. Xenopol” vă propune un nou proiect de educaţie non formală.
Pledoarie pentru ecologie și științe într-un proiect la Școala Gimnazială Nr. 5 Arad.
Este vorba despre un program de responsabilitate şi conştientizare socială, dedicat copiilor devaforizaţi, (ca beneficiari), dar şi celor ce pot fi exemple autentice şi să ofere iniţiative frumoase.
Mapamond
Capsula Orion a misiunii Artemis 2 a reintrat în atmosfera terestră şi a amerizat în siguranţă, vineri noapte, în Oceanul Pacific, după aproape 10 zile petrecute în spaţiu, punând capăt astfel primei călătorii a oamenilor în mediul selenar din ultimii peste 50 de ani, transmite sâmbătă Reuters.
Advertorial
În mediul economic actual, una dintre cele mai costisitoare decizii pentru un antreprenor nu este o investiție greșită, ci lipsa unei investiții. De ce?
Mapamond
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.
Mapamond
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat vineri că apartenența la NATO este „în interesul Americii”, după noile critici ale președintelui american Donald Trump, care amenință de mai multe luni cu părăsirea Alianței, transmite AFP.
3
România
Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării și în regiunile intracarpatice, iar precipitațiile vor fi în mare parte apropiate de normal, însă sunt așteptate și perioade cu deficit de ploi în anumite zone.
UT Arad
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
5
ARADON Sport local
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.