Proiect internaţional implementat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Grupul de la Coimbra.
Un proiect de 2.002.433 euro a ajuns la final, partenerii fiind cei de la Ape din Arad, Timiş dar şi Ungaria.
Două proiecte ale Primăriei Arad legate de crearea de piste de biciciclete ajung în curând la faza de licitaţie pentru execuţia lor.
Spitalele judeţene din Arad şi Bekes au pus punct unui proiect de două milioane de euro.
Asocierile companiilor din acelaşi domeniu pot duce la noi oportunităţi de finanţare.
ARADON Sport local
PĂULIŞ. În săptămâna în care fotbalul arădean s-a despărţit de fostul mare fotbalist Radu Mărginean, o altă veste tristă vine din lumea sportului rege. Profesorul de sport şi antrenorul Viorel Mitrea a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la vârsta de 74 de ani.
Mapamond
Trump critică Europa şi avertizează asupra pericolului „primirii unor delincvenţi din lumea a treia”
Preşedintele american Donald Trump a reiterat sâmbătă criticile sale la adresa politicilor de imigraţie ale ţărilor europene şi a avertizat asupra pericolului de a primi "infractori" din „ţări din lumea a treia”.
1
România
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și va produce efecte începând cu 27 iulie 2026.
Ştiri sportive
Selecționata Marocului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Canadei cu scorul de 3-0 (0-0), sâmbătă, pe Houston Stadium, în primul meci din optimile de finală ale turneului găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic.
Mapamond
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a propus sâmbătă limitarea la 12 ani a perioadei în care un membru al parlamentului îşi poate exercita funcţia, în cadrul unui pachet mai amplu de reforme constituţionale, relatează dpa.
1
Mapamond
Avioane de luptă ungare ale NATO din cadrul zborurilor de serviciu şi de patrulare în alertă cu reacţie rapidă (Quick Reaction Alert, QRA - nr.) au fost ridicate de la sol la graniţa româno-ungară după ce un avion de pasageri înmatriculat în China nu a stabilit contactul cu controlorii de trafic aerian din România, a anunţat sâmbătă pe Facebook ministrul apărării ungar, Romulusz Ruszin-Szendi, informează MTI.
Local
De la legume, la flori, fructe, dulciuri, produse apicole, lactate și din carne, dar și produse artizanale, toate se pot găsi la prima ediție a Târgului Micilor și Marilor Producători din Arad.
2
Local
Trei tineri au ajuns în atenția polițiștilor arădeni în urma a două cazuri petrecute în 3 iulie, în municipiul Arad și în Felnac. Unul dintre ei a fost arestat preventiv după ce ar fi furat un tricou și ar fi lovit un agent de pază, în timp ce alți doi au furat o pompă de apă.