Dan Cuedan a anunțat că Șoimii Pâncota și-a stabilit obiectivul pentru partidele din retur ce se desfășoară în acest an.
În cadrul unui acord între România şi Ungaria se are în vedere deschiderea a patru noi puncte de frontieră în Arad.
MISANO. Pilotul arădean Robert Mureşan a obţinut trei puncte în cursa Superstock 1000 desfășurată duminică la Misano, clasându-se pe locul 13.
OŞORHEI. În faţa unei echipe extrem de tinere, cu 7 jucători sub 21 ani în teren, „şoimii” din Pâncota nu au izbutit mai mult decât o remiză, scor 1-1 (gol Bulzan min. 65, penalty).
PÂNCOTA. În formula: Irimia – Iovan, Lengyel, Rusu, Viţu – Maghici, Issa (Gavriş), D. Mitu, Bulzan – Burian (Sg. Pop), A. Mihai (Gado), gruparea din Pâncota a bifat un succes important în economia finalului de sezon regulat în Liga III. Conduşi încă din min. 3, graţie autogolului semnat Iovan, băieţii lui Dan Cuedan au transpirat serios pentru cele trei puncte.
România
Un incident violent a avut loc luni, în jurul orei 14:00, în centrul orașului Beiuș, unde două eleve de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” s-au bătut sub privirile a zeci de colegi. Imagini filmate în timpul scandalului au fost distribuite pe rețelele de socializare, iar cele două combatante au ajuns în arestul Poliției pentru 24 de ore.
Mapamond
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu „demnitate și umanitate”.
Local
Bărbatul de aproximativ 60 de ani, salvat de pompieri dintr-un apartament inundat cu fum, în cartierul Aurel Vlaicu, se află în stare bună și se recuperează. ISU Arad a oferit noi detalii despre intervenția din 29 octombrie și despre cauza incendiului.
Local
Trei bărbați sunt cercetați într-un dosar de furt calificat, după ce ar fi furat dintr-un apartament din Chișineu-Criș mai multe sume de bani în lei și valută. Doi dintre suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al treilea a fost plasat sub control judiciar.
Local
Analiza rezultatelor examenelor naționale, promisă acum aproape patru luni de Inspectoratul Școlar Județean Arad, va fi transmisă presei pe 6 noiembrie. În iulie, inspectoratul a reproșat presei că a tras „concluzii incomplete” când a comparat rezultatele elevilor arădeni la Evaluarea Națională și Bacalaureat cu cele ale elevilor din alte județe ale țării.
1
Local
Pornit din pasiunea antreprenorului Mircea Lezeu pentru trabucuri, Bibliothèque des Cigares a devenit, în mai puțin de un an, mai mult decât un cigar lounge. Este un spațiu privat, cu acces controlat, în care se întâlnesc oameni din medii diferite, se organizează degustări și evenimente culturale, iar conversația ocupă un loc la fel de important ca pasiunea care i-a adus împreună.
1
ARADON Sport local
ARAD. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, de vineri şi până duminică, la Baza Sportivă Fortuna, are loc prima ediţie a turneului Selecţionatelor AJF Arad, Regiunea 5, Under 12.