Bărbaţii dintr-un sat din estul Siberiei, cu vârste între 18 şi 60 ani , au avut o oră să-şi împacheteze lucrurile şi să se prezinte la recrutare. Unii au profitat de puţinul timp rămas şi s-au adunat la o cârciumă înainte de a pleca în dimineaţa următoare pentru a bea vodcă, în timp ce alţii s-au îmbrăţişat şi şi-au urat unul altuia să fie în siguranţă.
Una dintre lecțiile acestui război este aceea că ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin. Sunt cuvintele președintelui Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, din discursul privind starea Uniunii Europene, susținut în plenul Parlamentului European, reunit zilele trecute la Strasbourg.
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
România
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu.
Mapamond
Regiunea Egeei de Nord din Turcia, țară cu peste 8.000 de kilometri de coastă la patru mări, primește mai puțini vizitatori decât litoralul situat mai la sud, deși pare a fi locul ideal pentru a scăpa de haosul vieții moderne. Ceea ce face ca Egeea de Nord să fie specială este îmbinarea dintre natură, istorie, gastronomie și un stil de viață liniștit.
Local
Volume din secolele XVII, XVIII și XIX se regăsesc pe rafturile unei biblioteci speciale, dedicate cărților vechi, inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
România
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să discute inclusiv despre securitatea din zona Mării Negre.