Un bărbat de 49 de ani, din Sântana, a vrut să se răzbune pe mama lui după ce aceasta l-a reclamat la Poliție. Femeia a spus polițiștilor că fiul ei o amenințase cu bătaia. Astfel, oamenii legii au emis un ordin de protecție pe numele bărbatului. Doar că acesta a vrut să se răzbune. Așa că a solicitat un echipaj de poliție la locuința mamei sale, unde le-a arătat că femeia deține țigări de contrabandă.
România este o ţară a tuturor posibilităţilor în care politicienii, îndeosebi cei aflaţi la putere, se întrec într-un campionat al ridicolului. Consideră ţara propria-i moşie, însă o administrează ca pe-un duşman personal. De pildă, madam Andronescu de la Educaţie promite vouchere pentru elevi. Să-şi cumpere adidas şi ... costum de trening. În timp ce propune scoaterea orelor de educaţie fizică şi sport din clasele primare.
Un jandarm arădean a fost la un pas de a fi înjunghiat în abdomen, cu un cuţit, din răzbunare, de către un beţiv.
Local
Pentru prima dată în acest an, sunt disponibile şi câteva locuri ale operatorilor privaţi.
Local
Asociația Citizenit anunță o serie de organizații partenere alături de care își propune să celebreze diversitatea culturală și creativitatea urbană în cadrul festivalului Particles - Intermedia Lab & Music Festival.
Evenimente
Evenimentul sportiv va avea loc în 25 și 26 mai, în organizarea Ecostuff România, iar înscrierile se pot face până vineri, 24 mai.
Local
Vizita a avut loc în contextul marcării Zilei Europei și a aniversării Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport a UVVG.
Evenimente
Complexul Muzeal Arad găzduiește miercuri, 15 mai 2024, de la ora 13, prezentarea operei de artă „Muntele și inima Lui”, sculptură realizată de Liviu Mocan, intrată în colecția de artă a muzeului prin generozitatea autorului.
Evenimente
Pe 24 și 25 mai, Aradul va fi „invadat” din nou de muzica jazz, cu ocazia unei noi ediții a festivalului JAZZAR.
România
Valoarea totală a proiectului este de 11,7 miliarde de lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni.