Doi profesori ai Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad au devenit experţi regionali în practica universitară.
ARAD: O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, va participa mâine, 28 noiembrie, în Aula Magna a Academiei Române, la o sesiune ştiinţifică dedicată personalităţii lui Vasile Goldiş, care a fost ales primul membru de onoare al Academiei Române după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
CHIȘINEU-CRIȘ. UVVG va participa sâmbătă la târgul organizat de firma Maschio Gaspardo România.
ARAD.Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci a preluat prerogativele de rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
ARAD. Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci a fost confirmată de MECTS, rector al Universităţii de Vest „V. Goldiş” din Arad.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.