ARAD. Deputatul Flavius Măduța a adresat o interpelare secretarului de stat Adrian Sanda, de la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, cu privire la Ordonanța de Urgență referitoare la recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva comunismului.
ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Arad, alături de vicepreşedintele PNR, Ion Stan, liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a declarat că „magistraţii corecţi care nu s-au mai temut să deschidă dosare grele” merită să fie „omagiaţi”, pentru că aduc optimism în privinţa realizării unei adevărate reforme a statului român.
ARAD. Cursa de maraton intitulată „Via Revoluția”, care are ca scop marcarea împlinirii a 25 de ani de la Revoluţia română din 1989, va trece și prin județul nostru.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.