Cel mai valoros arbitru de fotbal din România, Ovidiu Haţegan a fost delegat ca rezervă a spaniolului Antonio Mateu Lahoz la confruntarea Serbia – Ungaria, programată miercuri, în cadrul optimilor de finală ale Campionatului Mondial Under 20 din Noua Zeelandă.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2