NĂDLAC. Şase echipe, printre care şi Victoria Nădlac se vor întrece într-unul dintre turneele semifinale ale CN de handbal junioare III, programat în perioada 15-19 aprilie, într-o locaţie nestabilită încă.
ARAD. Trei echipe propune Aradul baschetbalistic în sezonul juvenil 2014-2015. Conform proiectului preliminar al FR de Baschet, LPS Arad a fost repartizată în Grupa A a categoriei Under 14 feminin, alături de: CSȘ Bega Timișoara, Crișul Oradea, For You Bistrița și For You Cluj Napoca, în campionat participând 20 de formații, iar la categoria U16-fete va înfrunta echipe din: Timișoara, Tg. Mureș, Reghin și Cluj Napoca (2).
ARAD. Campionatul Național de baschet feminin Under 14 a ajuns în faza grupelor valorice, LPS Arad făcând parte dintr-una din cele două serii a Grupei valorice A, alături de echipele: Olimpia, BC Star (ambele din București), Phoenix Contanța, CN „M. Eminescu” Oradea și CSȘ Brașovia Brașov.
Local
Prins de radar în timp ce circula cu 133 de kilometri pe oră, pe Calea Radnei din municipiu, tânărul a fost lăsat fără permis de polițiști.
România
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).
România
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, va beneficia din partea Ministerului Culturii de o susținere financiară de 500.000 de lei pentru promovarea la Premiile Oscar.
UT Arad
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.
România
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.