aradon.ro Web analytics


Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul de act normativ prin care aduce o serie de modificări şi completări Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru adaptarea legislaţiei fiscale, astfel încât gradul de colectare şi conformare la plată să crească, a anunţat miercuri ministerul.
Averea financiară a românilor, evaluată la 300 miliarde de dolari, reprezenta 5,7% din averea financiară a regiunii Europei de Est în 2023, cunoscând o creştere anuală de 15,5% în perioada 2018-2023, potrivit celui de-al 24-lea raport privind averea globală, elaborat de Boston Consulting Group (BCG).

Local

Teribilism la volan: la 18 ani s-a urcat băut la volan și a făcut accident
Un tânăr care abia făcuse majoratul a decis să testeze condusul chiar și sub influența alcoolului. S-a urcat la volan și a condus prin Arad, intrând în coliziune cu o autoutilitară pe strada Ovidiu.

Mapamond

Volodimir Zelenski a cerut ţărilor vecine să permită tranzitul transporturilor de cereale prin teritoriul lor
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a solicitat ţărilor vecine -Polonia, România, Slovacia şi Ungaria - să permită tranzitul transporturilor de cereale ucrainene prin teritoriul lor din cauza blocajului în Marea Neagră, a declarat premierul ungar Peter Magyar sâmbătă, informează Reuters.

Mapamond

Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma
Papa Leon al XIV-lea a părăsit Spitalul Gemelli din Roma sâmbătă după-amiază, urmând să se întoarcă la Vatican după o intervenție chirurgicală cauzată de un cancer pulmonar, care a fost efectuată în urmă cu patru zile, informează Reuters și AFP.

România

Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat, sâmbătă seară, că două drone aeriene au fost angajate și doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre.

Local

FOTO | Marș pentru siguranța femeilor
Zeci de arădence au militat, în cadrul unui marș, pentru o lume în care să poată trăi fără frică, cu încredere și libertate. 1

România

PNL susţine învestirea Guvernului Niculescu. Bolojan: Am decis acordarea unui vot de necesitate, condiţionat şi punctual
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat sâmbătă că liberalii vor intra în opoziţie şi vor acorda „un vot de necesitate, condiţionat şi punctual”, pentru învestirea Guvernului Niculescu. 2

Local

Gala Dalia: un strop de generozitate pentru șansa unui copil
Arădenii cu suflet mare sunt invitați să transforme o seară specială în șansa reală de recuperare a unui copil cu dizabilități.

România

Nicușor Dan - discuție cu Macron: Am continuat dialogul privind candidatura României la funcția de secretar general al OIF
Parteneriatul strategic dintre România și Franța reprezintă un pilon esențial al securității comune și al cooperării bilaterale, a declarat sâmbătă președintele Nicușor Dan, care a avut o discuție, la Bruxelles, cu omologul francez, Emmanuel Macron.

Mapamond

ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.