Este de aşteptat ca arsenalul nuclear global să crească în următorii ani pentru prima dată de la Războiul Rece, în timp ce riscul ca aceste arme să fie folosite este cel mai mare din ultimele decenii, a declarat luni un important grup de reflecţie privind conflictele şi armamentul. Invazia Rusiei în Ucraina şi sprijinul acordat de Occident Kievului au sporit tensiunile între statele care deţin arme nucleare din lume, a declarat think-tank-ul Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI) într-un nou set de cercetări.
Local
DSVSA anunță că există indicii referitoare la intoxicația juniorilor de la Steaua, iar restaurantul incriminat a fost redeschis.
UT Arad
ARAD. Comisia Centrală de Arbitri l-a trimis în play-out pe cel mai bun arbitru român al momentului!
România
Președintele Nicușor Dan a condamnat ferm „comportamentul iresponsabil” al Rusiei și a declarat că incidente precum cel cu drona căzută la Galați demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO.
Local
ȘIRIA. O femeie și cele două fiice ale ei au rămas fără absolut nimic, după incendiul de vineri noaptea, care a distrus două case din comuna Șiria.
1
Local
O nouă companie a Municipalității, Arad Energy, va prelua activitatea falimentarei CET Hidrocarburi.
1
România
GALAȚI. Drona rusească căzută sâmbătă dimineață într-o gospodărie din municipiul Galați a fost detonată în jurul orei 14,20, într-o zonă de siguranță de lângă lacul Brateș, fiind oprită circulația autovehiculelor pe drumul național DN 26, situat în apropiere, timp de 15 minute înainte de detonarea controlată efectuată de către autorități.
1
România
Ministerul Apărării Naționale a făcut, sâmbătă, o serie de precizări cu privire la incidentul grav care a avut loc în zona municipiului Galați, unde o dronă folosită de Federația Rusă împotriva infrastructurii civile din Ucraina a pătruns neautorizat în spațiul aerian național și a avariat proprietatea privată și publică.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este 'un act iresponsabil' și o încălcare gravă a dreptului internațional și a cerul Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni.