Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) solicită protecţia jurnalistului Mircea Barbu şi condamnă decizia Serviciului Federal de Securitate al Rusiei de a deschide dosare penale unor jurnalişti, printre care se află şi jurnalistul român, care raportează din zonele de conflict dintre forţele ucrainene şi cele ruseşti.
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, s-a angajat vineri să „soluţioneze” războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, declaraţie făcută la New York alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la finalul unei întrevederi foarte delicate cu acesta, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Alianţa Nord-Atlantică va înfiinţa anul viitor un nou comandament terestru în Finlanda, nu departe de frontiera cu Rusia, având ca sarcină supervizarea operaţiunilor forţelor terestre ale NATO în nordul Europei în cazul unui conflict militar, a declarat vineri ministrul finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, citat de Reuters.
Mapamond
Libanul trebuie să fie inclus în acordul de încetare a focului între SUA și Iran, a declarat joi șefa diplomației britanice, Yvette Cooper, potrivit Reuters.
Mapamond
Casa Albă a reproșat miercuri statelor membre ale NATO faptul că au întors spatele Statelor Unite în războiul împotriva Iranului, chiar înaintea unei întâlniri între președintele american, Donald Trump, și Mark Rutte, acesta din urmă considerând, dimpotrivă, că țările europene și-au respectat promisiunile, relatează AFP.
Mapamond
Marina Gărzilor Revoluționare Iraniene a anunțat joi că navele care trec prin strâmtoarea Ormuz trebuie să utilizeze două rute alternative, apropiate de coastele iraniene, invocând posibilitatea existenței unor mine pe ruta obișnuită în largul mării, notează AFP.
Local
Fermierii mai au doar trei zile pentru a solicita ajutorul de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate.
Local
Temperaturi sub pragul înghețului au fost înregistrate joi dimineața în mai multe localități din județul Arad, potrivit unei informări publicate de comunitatea meteorologică Arad Weather Forecast and Reports. Specialiștii avertizează că episoadele de frig ar putea continua și în următoarele două nopți, mai ales dacă cerul rămâne senin.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că propunerile pentru șefii marilor parchete nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie despre candidați în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori.
Mapamond
O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată miercuri la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală unui star din serialul TV „Friends”, Matthew Perry, inclusiv pentru rolul pe care ea l-a jucat în furnizarea dozei ce conținea acest anestezic puternic care l-a ucis pe actor, informează Reuters.
1