ARAD. Guvernul Ponta a semnat un acord cu sindicatele din învăţământ pentru aplicarea unor măsuri care vor creşte calitatea actului didactic.
Salariile arădenilor au crescut cu câteva procente în ultimele luni, potrivit statisticilor.
ARAD. Deputatul arădean, Dorel Căprar, anunță creșterea salariilor din sistemul sanitar precum și cele ale asistenților sociali.E vorba de acele salarii care sunt situate sub plafonul de 1.500 de lei.
Salarii mai mari sau mai mici, disponibilizări sau menţinerea personalului. Vă prezentăm, pe scurt, cum sunt plătiţi angajaţii societăţilor din subordinea CLM.
ARAD.Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoare a portofoliului Muncă şi Protecţie Socială în Guvernul Alternativă al PDL, consideră că guvernarea Ponta a atis maximul incompetenţei, ajungând să se împrumute de pe pieţele externe pentru plata pensiilor şi salariilor.
România
Deputații S.O.S. România au început demersul de strângere a semnăturilor pentru suspendarea din funcție a președintelui Nicușor Dan, până în prezent 155 de parlamentari fiind de acord, a anunțat, luni, liderul acestui partid, Diana-Iovanovici Șoșoacă.
România
PNL nu ar trebui să voteze un guvern cu Sorin Grindeanu premier, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, președintele liberalilor.
Mapamond
Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează luni AFP.
Mapamond
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze în câteva săptămâni o „criză umanitară majoră”, a declarat luni, pentru AFP, șeful unui grup de lucru al ONU care vizează reluarea tranzitului acestei mărfi cruciale.