Majorarea salariilor se va face în două etape, în prima etapă, începând cu 1 decembrie 2014, se va acorda o majorare salarială de 5%. În a doua etapă, începând cu 1 martie 2015, se va aplica o noua majorare salarială, cu încă 5%. „Sunt măsuri prin care continuăm să facem dreptate unor categorii profesionale, care depun o muncă importantă, muncă nerăsplătită aşa cum se cuvine. Faptul că această decizie vine după acţiuni de protest ale medicilor arată că Guvernul Ponta respectă partenerii sociali, este atent la revendicările justificate ale unor categorii profesionale. Decizia Guvernului PSD se înscrie în strategia de ridicare a salariilor mici din sistemul bugetar, de majorări salariale au beneficiat în acest an profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi. Majorarea se aplică doar celor care înregistrează în prezent venituri reduse, dar care prin pregătirea şi munca lor fac servicii importante societăţii”, a spus Căprar.
PSD: „Cresc salariile medicilor si asistentilor sociali”
Reactualizat la:
ARAD. Deputatul arădean, Dorel Căprar, anunță creșterea salariilor din sistemul sanitar precum și cele ale asistenților sociali.E vorba de acele salarii care sunt situate sub plafonul de 1.500 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
UT Arad
Adrian Mihalcea speră ca istoria să se repete și echipa arădeană să joace, iarăși, bine și să câștige cu Petrolul.
1
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!