aradon.ro Web analytics


ARAD. Dumnezeu este asemenea focului veşnic viu, iar noi nişte scântei care poartă în ele divinul, dar care pot foarte uşor să se stingă, cu cât se îndeprtează mai mult de lumină. Credinţa este calea prin care omul se reîndreaptă spre Făcătorul său şi se reaprinde întru veşnicie.
Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” și-a redeschis porțile pentru arădeni.
În 6 decembrie: pomenirea Sf. Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.
Ziua Naţionalǎ a României a fost marcatǎ cu entuziasm de elevii Şcolii Gimnaziale “Avram Iancu” Arad.
ARAD. În 28 noiembrie 2013 Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, cu ocazia aniversării a 95 de ani de la Marea Unire a organizat și găzduit o Sesiunea judeţeană de comunicări științifice intitulată „ Personalităţi ale Marii Uniri”.

Local

Se apropie vacanța judecătorească
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.

Mapamond

Bahrain și Kuweit denunță noi atacuri iraniene, iar Manama cere acțiune internațională
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.

Advertorial

Luxul nu mai este un moft: Dotarile premium sunt standard pe SUV-urile BAIC X55 si BAIC X7, acum la Carbenta Com
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.

Local

Programul UNDERGROUND 16. Duminică, 27 iunie 2026

ARADON Sport local

Promovare pierdută în meciul tur, de la Vinga

UT Arad

Cine a urcat în autocarul de Slovenia?

România

Ionuț Stroe răspunde conducerii PNL: A te adresa unei instanțe nu este sabotaj
Deputatul PNL Ionuț Stroe, unul dintre cei care au contestat în instanță Congresul liberalilor, răspunde acuzelor venite din partea conducerii liberale, precizând că accesul la justiție nu este sabotaj, este definiția statului de drept. 1

România

PNL solicită respectarea dreptului la apărare și condamnă noua încercare de sabotare a deciziilor adoptate de Congres
Partidul Național Liberal își exprimă profunda îngrijorare față de modul în care s-a desfășurat procedura în dosarul soluționat de Tribunalul Ilfov, în urma acțiunii introduse de foști membri ai conducerii partidului, precizând că, la zece zile de la pronunțare, avocații PNL nu au primit încă acces la dosar și nu au putut consulta documentele care au stat la baza hotărârii.

România

Olguța Vasilescu (PSD): Dacă am avea voturile de la UDMR, un Guvern Grindeanu ar trece fără probleme
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, că PSD se bazează, pentru a trece prin Parlament un eventual Guvern condus de Sorin Grindeanu, pe voturile obținute de Adrian Veștea, iar dacă s-ar alătura și UDMR nu ar fi nicio problemă pentru învestirea unui Executiv monocolor al social-democraților. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.