Moştenitorii corifeului Marii Uniri, Ştefan Cicio Pop, sunt executaţi silit de Primărie. Municipalitatea arădeană, prin Direcţia Venituri, a scos la licitaţie imobilul care a servit drept sediu Guvernului Transilvaniei din 1918. Cu banii obţinuţi, Primăria speră să acopere datoriile acumulate de proprietari la bugetul local.
Înotătorii Clubului Sportiv Municipal Arad au continuat seria succeselor în acest sezon. Sportivii antrenaţi de Barta Daria, Stertl Monica şi Liptak Martin au participat la tradiţionalul concurs internaţional Memorialul „Petre Lovas”, organizat în Timișoara, ajuns la ediţia XIII, cu participarea a peste 25 cluburi din Serbia, Ungaria şi România.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
1