ARAD. An de an rockerii din Arad își dau întâlnire, între Crăciun și Revelion. O vor face și în acest an, vineri, 27 decembrie în Club Flex. Iubitorii de muzică rock îți doresc ca prin aceste întâlniri să mențină viu spiritul Club Rock Only sau Constru', așa cum i se spunea printre iubitorii de muzică.
Local
Un tânăr de 35 de ani și o bătrână de 71 au fost „prinși” de polițiști la Piața Fortuna, în timp ce vindeau țigări netimbrate.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un cetățean român care a încercat să treacă frontiera cu un autoturism în valoare de aproximativ 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania.
ARADON opinii
Sunt zile de primăvară friguroase şi ploioase, dar sunt zile în care este bine să reînviem, să descoperim comorile uitate din sufletul nostru. Redevenim copii, aducem zâmbetul pe chipul celor dragi, admirăm florile, visăm că dorinţele se vor împlini. Avem dreptul la fericire! Alături de cei apropiați, căci prin ei existăm.
Local
Pentru cei 70 de metri pătrați pe care îi are spațiul comercial situat pe Bulevardul Revoluției cumpărătorul ar trebuie să achite 499 de mii de euro.
Advertorial
ADVERTORIAL. 25 de ani de colaborare între Consiliul Județean Arad și Agenția de Dezvoltare Regională Vest! Rezultatul îl reprezintă cele mai spectaculoase și utile investiții din județ, în valoare de peste o sută de milioane de euro, cu accent pe modernizarea drumurilor și a spitalului!
Local
Prima ediție a Conferinței Internaționale „Sfântul Martin, precursor al Ordinelor Creștine Cavalerești” va avea loc vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 10, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
UT Arad
Benga, Freitas și Fabry vor lipsi la meciul de azi cu gălățenii. Rednic nu se sperie, vrea victoria și îi urechează pe scepticii de la startul campionatului.
1