aradon.ro Web analytics


ARAD. După startul perfect de campionat, cu cele două victorii consecutive, urmează primul meci care se anunţă cu adevărat greu pentru echipa noastră.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, susţine că a aflat, din mai multe surse, despre unele presiuni ale primarului Aradului, Gheorghe Falcă, asupra omologului său de la Sebiş, Gheorghe Feieş, căruia i-a cerut ca sâmbătă echipa de fotbal Naţional Sebiş să cedeze în faţa echipei UTA BD.
SEBIŞ. Început perfect de sezon pentru Naţional Sebiş, spre satisfacţia primarului Gheorghe Feieş, omul care ţine aprinsă flacăra sportului rege în oraşul de la poalele Munţilor Codru Moma.
SEBIŞ. Etapa a doua a eşalonului trei se anunţă dificilă pentru reprezentantele judeţului nostru, repartizate în seria a IV-a. Victorioasă în etapa inaugurală pe terenul celor de la Filiaşi, Naţional Sebiş vrea să confirme startul bun şi să îşi mai adauge trei puncte în clasament.

Local

Șoferii, opriți în trafic pentru anchete de circulație
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.

Local

Ultimele tratamente de dezinsecție împotriva țânțarilor
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.

Local

Ziua Aradului, sărbătorită la Pécs printr-o expoziție de succes
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.

Local

Trei terenuri degradate, transformate în parcuri
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.

Local

A fost inaugurat Centrul „Sfântul Ilarion Felea”
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.

UT Arad

UTA atrage noi sponsori lângă ea: IFB Finwest!
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.

România

PSD nu susține Guvernul Mureșan. Decizia a fost luată în unanimitate
Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan. 1

ARADON opinii

STIL DE VIAȚĂ. Adela Alexa, nutriţionist, dietetician: Micronutrienții – energia și imunitatea din vitamine (I)

Advertorial

Marți, 29 Septembrie, la Calla, Ciprian face cinste de ziua lui cu produse ZVÂC!
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.