SELEUȘ. Mașina în care se afla tânăra s-a răsturnat după ce a derapat.
SELEUŞ. A doua ediţie a concertului de colinde în organizarea Bisericii Ortodoxe Seleuş.
SELEUŞ. În această perioadă în comuna Seleuş se derulează proiectul intitulat „Dezvoltarea comunei Seleuş prin reabilitare drum comunal DC 23 Iermata – Moroda, modernizare străzi în localitatea Seleuş, reabilitare cămin cultural din localitatea Moroda şi înfiinţare centru de zi After School în localitatea Seleuş”.
ARAD. Tinerii liberali din Comuna Seleuş au îmbinat distracţia cu politica, organizând, în localitatea aparţinătoare, Iermata, alegeri, combinate cu o distracţie în aer liber, la care au participat peste 200 de persoane. Preşedinte al TNL Seleuş a fost aleasă, în unanimitate, Diana Branc.
ARAD.Vicepreşedintele PNL Arad, Călin Abrudan, spune că de 12 ani, de când are carnet de conducere, nu a văzut un drum atât de degradat ca şi cel dintre Arad şi Seleuş.
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
Local
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad.
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.