aradon.ro Web analytics


Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE! Viața pulsează în jurul nostru, apare iarba, apar mugurii pe ramuri și bobocii de floare încântă simțurile. Sufletul se deschide, prindem aripi, zâmbim fără motiv, devenim iarăși copii.
Prieteni, avem nevoie de mişcare ca să ne întreţinem, iar comoditatea nu are nicio justificare. Aţi observat poate, atunci când o persoană are piciorul imobilizat o perioadă de timp, musculatura se atrofiază, recuperarea este greoaie şi cere timp. Acelaşi lucru se întâmplă cu musculatura întregului corp dacă ne petrecem timpul în fotoliu, în faţa televizorului, la birou cel puţin opt ore pe zi sau pe banca din faţa blocului la poveşti cu vecinii.
Învăţaţi copilul să iubească sportul! Doar aşa va creşte viguros şi sănătos într-o lume sedentară, plină de stres, o lume în care avem doar grija zilei de mâine şi a problemele cotidiene, iar copiii petrec mare parte a timpului în casă, grădiniţă, şcoală, în faţa calculatorului şi televizorului, lipsiţi de mişcarea naturală în aer liber, de plimbări lungi alături de părinţi, de jocul în parcul copiilor. Lipsa de mişcare, alimentaţia necorespunzătoare, sedentarismul, poluarea, afectează iremediabil dezvoltarea armonioasă a copilului ducând la apariţia unor afecţiuni care nu existau la generaţiile anterioare.
Sportul presupune și aspectul de joc, de angrenare în echipă, pe lângă exercițiile fizice făcute la sală sau acasă, cu un grad de dificultate mai mare sau mai mic. Plimbări în aer liber, drumeții, o partidă de tenis, sunt de natură să ne relaxeze profund, să ne ajute să eliminăm spontan stresul și tensiunile psihice.
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești. Ieșim încet din hibernare adulmecând miresme proaspete de ghiocei și pământ reavăn. Luna iubirii lui Dragobete cel ce găsește jumătatea tuturor ființelor fără pereche.

România

Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”. 2

Ştiri sportive

România ratează o nouă calificare la Cupa Mondială după ce a fost învinsă de Turcia cu 1-0
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026. 2

România

Ministerul Finanțelor: Deficit bugetar de 0,7% din PIB după două luni, la jumătate față de ianuarie-februarie 2025
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.

Mapamond

Premierul slovac Robert Fico vine în România
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

România

Nicușor Dan: În orizontul imediat nu se pune problema de raționalizare a carburanților
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților. 3

România

Pensiile vor fi plătite mai devreme în luna aprilie
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS). 1

Mapamond

Washingtonul nu a informat aliații NATO că urma să atace Iranul de teama unor scurgeri de informații, susține Rutte
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:

Mapamond

Media: Iranul a transmis un răspuns la planul propus de Statele Unite
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.