Aşadar, Grecia este salvată de faliment. Nu numai că va primi un nou împrumut pe termen lung, de 130 miliarde de euro, ci va beneficia şi de ştergerea a peste o sută de miliarde din datorie.
Cei care sperau cât de cât într – un firicel firav de independenţă a premierului Ungureanu faţă de Traian Băsescu au avut dezamăgirea de a-şi vedea iluziile spulberate mai rău decât zăpezile din Buzău şi Vrancea.
Precizez din capul locului că am fost dintotdeauna un oponent al ideii de monarhie. Poate că şi din această cauză am gândit nedrept la adresa fostului suveran al României, atribuindu-i vinovăţii pe care nu le-a avut. Tocmai de aceea, încerc să fiu cât mai imparţial, să mă refer strict la ceea ce se petrece, şi la urmări.
Scandalul ACTA confirmă cu vârf şi îndesat că Germania se vrea cu orice preţ stăpâna unui imperiu, reconstruit pe alte baze decât cele militare.
Răspunzându-le analiştilor de la Reuters, care au acuzat FMI-ul că ar putea să distrugă România, prin măsurile dure de austeritate impuse, Jeffrey Franks a trântit o sumedenie de minciuni: românii au început să simtă efectele benefice ale reformei, România se află într-o formă excelentă din punct de vedere al echilibrului financiar, salariile din mediul privat au început să crească, şomajul este în scădere.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
1
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
1
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
1
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele: