ARAD. Ministrul Liviu Pop a fost prezent astăzi la Arad pentru a discuta cu cei din USL, dar şi cu sindicatele.
Atunci când Victor Ponta, în calitate de preşedinte al PSD, s-a pus în fruntea sindicaliştilor care protestau la Palatul Parlamentului, atrăgeam atenţia asupra capcanelor pe care le presupune încheierea unor înţelegeri între opoziţia doritoare să acceadă la putere şi sindicate.
ARAD. Joi a fost lansat la Arad proiectul Academiei de Advocacy, „Partener activ şi implicat”, pentru Regiunea de Vest.
ARAD - Angajaţii Filarmonicii se judecă cu instituţia de cultură pentru recuperarea sporurilor salariale.
Evenimente
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei din municipiu, în perioada 25–26 iunie 2025, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Arad.
Local
Este vorba despre o stradă nou înființată, iar proiectul privind atribuirea numelui se află în procedură de transparență.
ARADON Sport local
Sportiva de la CS Municipal Arad a făcut o figură frumoasă în proba de dublu.
ARADON Sport local
SÂNTANA. O mutare poate surprinzătoare a avut loc azi, când unul din cei mai buni jucători ai Progresului Pecica, Andrei Haloș, a fost anunțat la o altă echipă arădeană de Liga a III-a, Unirea Sântana.
Local
Polițiștii de frontieră au confiscat 14 biciclete, majoritatea electrice, după ce un bărbat nu a putut prezenta documente care să le ateste proveniența. Valoarea bunurilor este estimată la aproximativ 50.000 de lei.
Local
În zilele de 23 și 24 iunie 2026, cele trei puncte anticaniculă amenajate în municipiu vot fi funcționale, ca urmare a avertizărilor de Cod galben de caniculă emise pentru județul Arad.
Local
Doi arădeni au fost prinși de jandarmi pescuind cu metode ilegale, pe râul Mureș, în municipiu.
2
Advertorial
Finalizarea proiectului „Creșterea competitivității societăţii EXCAVĂRI ŞI CONSTRUCȚII MOȚ SRL”.
Evenimente
Librăria Corina, de pe strada Mihai Eminescu, va găzdui joi, 25 iunie, de la ora 17, lansarea cărții „Vechile farmacii ale Aradului”, scrisă de Alex Cserni.