Totodată, îmi exprimam speranţa că viitoarea guvernare se va feri să încheie astfel de înţelegeri, care nu pot să ducă la nimic bun, nici măcar la urne. Indiferent de natura protocoalelor, liderii sindicali se plasează în anturajul viitoarei puteri, cu posibile foloase multiple, fără ca partea politică să câştige ceva din aceste tranzacţii, ba, dimpotrivă. Mai întâi, oricâte zeci de mii de membri ar avea sindicatele respective, sindicaliştii, membri pe la diferite partide, nu se vor lăsa sub nicio formă influenţaţi de către liderii lor în privinţa votului, ci va vota fiecare după cum îl taie capul.
După aceea, însă, liderii, aflaţi, cum spuneam, în anturajul puterii, vor putea practica la nesfârşit un şantaj foarte profitabil asupra guvernanţilor, cerând tot felul de stipendii în schimbul asigurării unei păci sociale, cu toate că nici măcar în această privinţă nu mai deţin niciun fel de autoritate în faţa membrilor lor. Şi, cum ar putea să aibă, din moment ce aceştia ştiu că liderii lor doar mimează activitatea sindicală, tocmai pentru că sunt oameni civilizaţi şi ştiu că nu e frumos să vorbeşti când ai gura plină ? Pe de o parte, guvernul pierde prin supunerea la şantaj, pe de cealaltă, pierd şi sindicaliştii. Singurii care câştigă sunt liderii sindicatelor, unii dintre ei ajungând chiar miniştri sau mari mahări pe la diferite direcţii.
Sigur, parteneriatul guvern-sindicate este absolut necesar, însă acesta trebuie demarat odată cu accederea la putere, nu înainte de aceasta, fără înţelegeri anterioare, fără partipris-uri, fără şantaje, de pe poziţii egale. Altfel, sindicalismul va deveni o simplă amintire. Chiar dacă USL a ajuns la guvernare, ar face cea mai mare greşeală să încheie acum, în perspectiva alegerilor, astfel de înţelegeri cu liderii sindicali, pentru că înafara propulsării unor fripturişi, nu ar avea nimic de câştigat. Dimpotrivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!