Concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” - ce a avut loc în 4 iunie la liceul cu Program Sportiv din Arad – a fost câştigat, la categoria licee, de liceul teoretic Sîntana, în timp ce la categoria gimnaziu s-au impus elevii şcolii gimnaziale Andrei Şaguna.
SÂNTANA. Numai în pielea lui Cătălin Puia şi Dinu Donca, delegatul, respectiv, antrenorul echipei Unirea Sântana nu am vrea să fim. Bucuria muncitului succes din runda inaugurală a noului sezon al Ligii IV la fotbal, scor 2-1, împotriva unei „nuci tari” a campionatului, Victoria Lunca Teuz Cermei, s-a transformat într-o ...imensă deziluzie.
Angajaţii Poliţiei Rutiere Arad s-au răsturnat cu maşina în noaptea de duminică spre luni.
Primăria Sântana a organizat un turneu de fotbal pentru copii născuţi 2001 sau mai mici.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, pentru stingerea a 412 incendii de vegetație uscată și culturi agricole. Cele mai dificile intervenții au avut loc în zone greu accesibile, unde focul s-a extins pe suprafețe de până la 200 de hectare.
Local
Demonstrații de gătit, degustări de produse tradiționale, ateliere pentru copii și muzică cu DJ N’Alin și DJ Kaos. Toate acestea sunt pregătite pentru vineri, 30 octombrie, la Castelul Csernovics din Macea.
Local
Centrul Cultural Județean Arad a solicitat majorarea taxelor încasate pentru cursurile de la Școala Populară de Arte, dar și pentru taberele din Arad.
Local
Antrenaţi de prof. Martin Liptak, cei doi înotători arădeni au fost medaliaţi la Naţionala Special Olympics.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc miercuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul țării.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a solicitat Guvernului o finanțare de 10 milioane de lei pentru finalizarea Palatului Copiilor din municipiu.